BIELZ, Eduard Albert

BIELZ, Eduard Albert

1827-1898

Botanist, geolog, speolog, jurist, mare colecţionar, preşedinte al Asociaţiei de Ştiinţele Naturii, membru de onoare al ASTREI şi al altor societăţi ştiinţifice străine.
Eduard Bielz s-a născut pe 4 februarie 1827 la Sibiu. Tatăl său, Michael Bielz, a fost întemeietorul primului Institut litografic din Sibiu. În tinereţe, Eduard Bielz face numeroase excursii şi cercetări în munţii Făgăraşului, Cibinului, dar şi în toată Transilvania.
A urmat între 1846 și 1848 Academia de Drept din Sibiu. A publicat numeroase lucrări despre geologia Transilvaniei.
Numeroasele mostre mineralogice şi petrografice strânse de acesta constituie cele două colecţii de minerale şi roci ale Muzeului de Istorie Naturală. Alte 21 de specii de moluşte, 6 specii de gândaci şi 3 specii de plante poartă numele lui ales.
În 1864 relatează despre existenţa cocoşului de munte în Transilvania. Din anul 1876 se îmbolnăveşte grav la ochi, iar peste doi ani îşi pierde definitiv vederea, dar nu renunţă la publicaţiile ştiinţifice. Conduce Societatea Ardeleană de Ştiinţe Naturale până la moartea sa, în 1898.
A fost distins cu titlul de "Dr. honoris causa" de către Universitatea din Cluj.
"Despre Bielz se spunea că, la înfiinţarea Muzeului de Naturale, în 1895, îi conducea pe vizitatori orb fiind, şi nimeni nu putea să îşi dea seama, aşa de bine ştia locurile".
A locuit pe strada Nicolae Bălcescu la nr. 19.