sec. XIV- XVIII
Casa Böbel, sec. XV, este considerată a fi cea mai veche casă de locuit din Sibiu. Cu zidurile realizate din piatră şi cărămidă, clădirea avea un fronton în trepte, cu firide şi ferestruici prelungi, ca nişte ambrazuri de tragere. La ultima restaurare, pe tencuiala exterioară s-au marcat o parte din treptele frontonului. Celelalte s-au pierdut cu ocazia unei reamenajări din veacul al XV-lea.
Pivniţa, cu numeroase firide pentru depozitarea produselor, ca şi celelalte încăperi, este boltită cu zidurile în semicilindru. Se presupune că era o casă de meşteşugar sau de negustor, singurul proprietar cunoscut din secolele XV-XXVII fiind Neugeborn, un aurar. In jurul anului 1850 casa este cumpărată de starostele breslei brutarilor, Johann Böbel (1824-1887).
Casa de la numărul 16 a fost cumpărată în 1941 de Octavian L. Veştemean. Imediat după această achiziţie, Veştemean se mută aici cu întreaga familie şi decide să mute şi tipografia pe care o deţine în strada Tribunei, ”Tipografia şi Prima Fabrică Română de Ştampile”. Aici se imprimau de la monografii profesionale, cărţi de literatură, poezie, ziare şi reviste locale până la cărţi religioase, buletine oficiale locale, calendare şi fişe medicale. Casa Veştemean scapă ca prin minune de naţionalizare, deoarece în 1949 proprietarul ”donează” statului tipografia. Octavian Veştemean nu se depărtează însă de carte, deschizind un atelier de legătorie, unde lucrează ca particular până în 1978, când se stinge din viaţă.
Casa nu este deschisă publicului.

Mai multe detalii legate de aceasta cladire gasiti AICI

UNDE SE AFLĂ:

ALBUM FOTO: